Romania/Moldova

Uniunea dintre România și Republica Moldova: memorie comună și destin european (partea II)

Astăzi, Republica Moldova dispune de numeroase avantaje: are un acord de asociere cu UE încă din 2014, beneficiind de liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii săi, iar mulți dintre aceștia dețin deja cetățenia română, și implicit cea europeană. Din punct de vedere strict politic, guvernul este aliniat la politicile Bruxelles-ului în ceea ce privește dorința de a continua reformele în țară, dar și la nivel geopolitic. Chișinăul și principalele capitale europene au poziții convergente în ceea ce privește sprijinul acordat Ucrainei. Pentru Republica Moldova, apărarea suveranității Ucrainei reprezintă un interes aproape vital, întrucât orientarea actualului guvern ar fi puternic afectată de o înfrângere a Ucrainei și de instaurarea unui regim pro-Kremlin la Kiev. Pe lângă Comisia Europeană, Republica Moldova întreține relații foarte bune cu statele membre ale UE, în special cu România. Propria integrare europeană a României reprezintă un model pentru moldovenii pro-europeni, care observă cât de mult a beneficiat România de pe urma pieței unice, a reformelor structurale și a investițiilor europene.

Cu toate acestea, Chișinăul se confruntă cu numeroase dificultăți: în primul rând, problema propriei integrități teritoriale. Transnistria este încă independentă de facto. Chiar dacă administrația separatistă de la Tiraspol este considerabil slăbită, legăturile cu Rusia rămân puternice. Kremlinul a declarat recent că va distribui pașapoarte rusești multor locuitori din această regiune. Însă amenințările Rusiei la adresa Moldovei sunt de natură hibridă și, prin urmare, diverse: dezinformare în timpul campaniilor electorale, coruperea alegătorilor (în special în timpul referendumului privind aderarea la UE), întreruperea livrărilor de energie, atacuri cibernetice, infiltrarea anumitor servicii de stat etc. Aceste amenințări slăbesc semnificativ stabilitatea politică și economică a Republicii Moldova, chiar dacă aceasta se bucură de sprijinul european. Deși Sandu și PAS au fost realeși, ei sunt conștienți că situația este foarte fragilă din cauza provocărilor interneși externe.

În cele din urmă, autoritățile de la Chișină se confruntă cu o dilemă în ceea ce privește aderarea Ucrainei la UE. Ar trebui să spere la o aderare comună (așa cum au făcut România și Bulgaria în 2007) și, dacă da, să să temporizeze până când se conturează finalul războiului? Sau ar trebui să se aștepte ca Comisia să „decupleze” candidaturile Moldovei și Ucrainei, pentru a fi mai independentă în procesul său de aderare?

Aderarea la UE este considerată o necesitate la Chișinău

Provocările în materie de dezvoltare, în special în agricultură, din Republica Moldova sunt încă foarte semnificative. Chiar dacă Comisia pare dispusă să integreze Moldova în UE în câțiva ani, procesul se află încă în faza inițială. Cu toate acestea, moldovenii știu, de asemenea, că alegerea lor este destul de limitată: dacă perspectiva aderării la UE se îndepărtează, este probabil pericolul unei reveniri pe  “orbita” Moscovei. Finalul războiului dintre Ucraina și Rusia este încă incert, astfel încât acestei țări vecine îi este dificil să se adapteze la toate scenariile posibile.

În acest  context, mișcarea unionistă avansează. Republica Moldova a încheiat oficial capitolul „moldovenismului”, în special prin acceptarea limbii române ca limbă oficială și prin sărbătorirea acesteia pe 31 august ca „Ziua limbii române”. Data se referă la momentul în care Adunarea RSSM a adoptat limba română ca limbă oficială și alfabetul latin în locul celui chirilic. În cadrul unui interviu acordat podcastului britanic „The Rest is Politics” pe 12 ianuarie 2026, Maia Sandu a declarat că susține unificarea celor două țări. Ea a recunoscut că această viziune este încă respinsă parțial în țara sa și că prioritatea o reprezintă aderarea la Uniunea Europeană. Un număr tot mai mare de cetățeni susține ideea unificării. Faptul că atât de mulți cetățeni moldoveni dețin și cetățenia română face ca această chestiune să fie și mai prezentă în rândul populației. În același timp, o uniune cu România este discutată din ce în ce mai mult în termeni practici ca alternativă la aderarea la UE – ca un „Plan B”, după cum a afirmat viceprim-ministrul Eugen Osmochescu. Acesta a spus că Moldova ar „lua în considerare” această opțiune dacă procesul de aderare la UE ar stagna după 2028.

Aderarea Moldovei la UE a fost stabilită ca obiectiv național strategic în urma referendumului din 20 octombrie 2024. Modificarea constituțională, care consacră viitorul european al țării, a fost aprobată la limită, cu 50,35% din voturi. Cu toate acestea, votul relevă o diviziune clară: 77% din diaspora a votat în favoarea acesteia, comparativ cu doar 45% din populația din țară. Situația este similară în sondajele privind unificarea cu România: în ansamblu, 47% susțin această mișcare — 44% în țară și 61% în diaspora (ATES Research Group, martie 2026).

Paradoxul suveranismului românesc

Chestiunea unificăriidintre România și Republica Moldova devine foarte complexă atunci când analizăm opinia publică românească. Aceasta din urmă susține în mare măsură unificarea (peste 71%), considerată o reparare a unei rupturi istorice. În general, oponenții acestei idei invocă diferența economică dintre cele două țări, care ar costa foarte mult contribuabilul român.

Însă în România, problema Republicii Moldova, denumită și Basarabia, este asociată mai puțin cu evoluția geopolitică a regiunii și cu rivalitatea dintre UE și Rusia, cât cu nostalgia și naționalismul. Astfel, principalul partid de extremă dreapta din România, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), folosește această chestiune ca fundament al doctrinei sale. Fostul candidat prezidențial anti-sistem, Călin Georgescu, a susținut, de asemenea, ideea României „de la Tisa la Nistru”, care ar include și actuala Republică Moldova.

Cu toate acestea, atât partidul AUR, cât și Călin Georgescu adoptă poziții clar pro-ruse și un discurs ostil față de Uniunea Europeană. Ultimele alegeri din România au evidențiat o interferență rusă în favoarea acestui tip de candidați. Dar atunci, cum putem explica această convergență de interese între naționaliștii români de la București, care afirmă că doresc reintegrarea Basarabiei într-o Românie Mare, și rușii de la Chișinău, care alimentează un discurs ce neagă identitatea românească a Republicii Moldova și folosesc chestiunea unificării ca pe o sperietoare?

În primul rând, obiectivul acestui război informațional este de a diviza societatea, atât pe cea românească, cât și pe cea moldovenească, pentru a slăbi două guverne care sunt deschis pro-europene și solidare cu Ucraina. În al doilea rând, interesul rușilor de a susține suveranismul în România constă în alimentarea unui discurs anti-ucrainean în rândul românilor. Această incoerență inițială a înțelegerii dintre Moscova și suveraniștii români este probabil ignorată din cauza ostilității comune față de Ucraina; însă rămâne o incoerență profundă. Astfel, într-un sondaj realizat în rândul populației române cu privire la unificarea cu Republica Moldova, susținătorii Alianței pentru Unirea Românilor sunt cei care resping cel mai mult acest proiect (26% se opun clar unificării, față de 21% la nivel național), chiar dacă unificarea este invocată literalmente în denumirea partidului.

Perspectiva unificării

Din punct de vedere juridic, unificarea dintre România și Republica Moldova este teoretic posibilă. Dacă luăm exemplul Germaniei din 1990, observăm că fosta RDG a fost integrată în RFG, în CEE și în NATO. Însă astăzi, acest proiect ar necesita inevitabil un referendum, cel puțin în rândul populației moldovene. Totuși, acest subiect rămâne unul foarte controversat în cadrul Uniunii Europene și, prin urmare, este dificil de susținut din punct de vedere politic în sine. De aceea, scenariul cel mai probabil pentru unificare este acela în care Republica Moldova ar fi încetinită în procedura sa de aderare, fiind în același timp din ce în ce mai expusă riscului unui conflict deschis, de exemplu în Transnistria. În plus, nu ar trebui să excludem posibilitatea ca ipoteza unificării să fie un semnal transmis de Maia Sandu către UE, pentru a reafirma obiectivul aderării rapide a Moldovei, care ar fi decuplată de negocierile privind aderarea împreună cu Ucraina. În același timp, declarația sa în favoarea unificării din ianuarie 2026 este interpretată și ca un gest făcut în favoarea unioniștilor din Republica Moldova, care reprezintă o parte semnificativă a electoratului său.

Dacă tema reunificării părea imposibilă acum câțiva ani, ea este prezentă în dezbaterea publică din ambele țări. Având în vedere schimbările radicale pe care le-ar implica, se poate afirma cu certitudine că nu se va concretiza pe termen scurt. „Planul B”, în cazul în care aderarea durează prea mult, este cel mai puternic argument pentru acest proiect. Totuși, sprijinul larg în ambele țări nu ar fi suficient pentru realizarea unirii, ci doar un punct de pornire. Susținerea populației pentru unire este încă insuficientă în prezent în Republica Moldova.