DE

Hybrid Warfare
Instrumentalizarea migrației: O nouă fațetă a războiului hibrid rusesc

Reflecții de la Forumul Black Sea and Balkans Security Forum 2025, București
Black Sea and Balkans Security Forum 2025 - Bucharest, Romania

Black Sea and Balkans Security Forum 2025 - Bucharest, Romania

Aflat în mai 2025 la cea de-a noua ediție, evenimentul Black Sea and Balkans Security Forum 2025 a devenit principala platformă regională de dialog de nivel înalt privind provocările de securitate din Europa de Est și regiunile învecinate. Organizat de think tank-ul New Strategy Centre în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale din România, forumul din 2025 a avut loc la București și a reunit factori de decizie politică, experți și reprezentanți ai societății civile pentru a discuta cele mai presante probleme de securitate.

Anul acesta, Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF) România a găzduit pentru a doua oară consecutiv un panel esențial: „Instrumentalizarea migrației: O nouă fațetă a războiului hibrid rusesc.” Panelul, organizat în colaborare cu Institutul pentru Libertate și Democrație din România, a reunit vorbitori de prestigiu care au analizat modul în care migrația este manipulată ca armă geopolitică, în special în contextul războiului desfasurat de Rusia împotriva Ucrainei.

From left to right: Mr. Cristian David, Chairman of the Institute for Freedom and Democracy, Member of the Romanian Consultative Council for Sustainable Development, and Adviser at the European Parliament (moderator); Mr. Raimar Wagner, Friedrich Naumann Foundation, Romania and Moldova; Mr. Emmanuel Dupuy, President, Institute for European Perspective and Security, France; and Mr. Aleksander Olech, Head of International Cooperation, Defence24, Poland.

From left to right: Mr. Cristian David, Chairman of the Institute for Freedom and Democracy, Member of the Romanian Consultative Council for Sustainable Development, and Adviser at the European Parliament (moderator); Mr. Raimar Wagner, Friedrich Naumann Foundation, Romania and Moldova; Mr. Emmanuel Dupuy, President, Institute for European Perspective and Security, France; and Mr. Aleksander Olech, Head of International Cooperation, Defence24, Poland.

Prezentarea membrilor panelului și idei principale

Moderată de Cristian David, președintele Institutului pentru Libertate și Democrație, discuția a reunit intervenții ale unor invitați de marcă: Oleksiy Goncharenko (președintele Comisiei pentru Migrație, Refugiați și Persoane Strămutate Intern din cadrul APCE, Verkhovna Rada, Ucraina), Emmanuel Dupuy (președintele Institutului pentru Perspective Europene și Securitate, Franța), Aleksander Olech (șef Cooperare Internaționala, Defence24, Polonia) și Raimar Wagner (director de proiect, FNF România și Moldova).

Cristian David a deschis panelul subliniind amploarea crizei de migratie cauzate de invazia Rusiei în Ucraina: 13 milioane de cetățeni ucraineni si-au parasite locuintele în urma războiului de agresiune al Rusiei, dintre care 3,7 milioane sunt încă persoane strămutate intern în Ucraina. Aceasta reprezintă cea mai mare criză de migratie din Europa de la cel de-Al Doilea Război Mondial, iar copiii și femeile constituie 75% dintre cei afectați.

Instrumentalizarea migrației: Strategii și impact

Oleksiy Goncharenko, intr-o interventie online, a criticat dur Rusia pentru încălcările flagrante ale drepturilor omului și ale dreptului internațional, subliniind modul în care agresiunea Kremlinului a declanșat o catastrofă umanitară. El a atras atenția asupra utilizării deliberate a migranților ca instrumente ale războiului hibrid, în special de către Rusia și Belarus, tari care au facilitat deplasarea unor grupuri de persoane din Orientul Mijlociu și alte regiuni spre granițele UE, în mod special cele ale Lituaniei, Poloniei și Finlandei.

Această migrație orchestrată are ca scop destabilizarea Uniunii Europene și a NATO prin suprasolicitarea sistemelor de securitate la frontieră, generarea de crize umanitare și exercitarea de presiuni in vederea obtinerii unor concesii politice. Goncharenko a făcut apel la liderii europeni pentru luarea de măsuri legislative și politice care să protejeze atât migranții, cât și societățile gazdă, precum și la sprijin continuu pentru reconstrucția Ucrainei și reintegrarea refugiaților întorși.

Intervenția lui Raimar Wagner s-a concentrat pe experiența Germaniei pe acest subiect, subliniind că migrația nu mai este doar o problemă umanitară sau socială, ci a devenit un instrument geopolitic exploatat deliberat de actori statali precum Rusia. El a descris „manualul de acțiune” al Rusiei ca fiind unul bazat pe provocare și dezinformare: facilitarea fluxurilor migratorii și amplificarea incidentelor – reale sau inventate – prin intermediul mass-mediei de stat, cu scopul de a stârni indignare publică și de a eroda încrederea în instituții.

Abordarea subiectului in Germania ia in considerare drepturile omului, statul de drept și angajamentul pentru integrare și coeziune socială. Recomandările SVR (Consiliul Expert pentru Integrare și Migrație) pentru perioada 2025–2029 mentioneaza o gestionare eficientă a migrației, combaterea discriminării, investiții în educație și incluziunea pe piața muncii, precum și sprijinirea administrațiilor locale prin contructia respectiv consolidarea infrastructurii — subliniind totodată necesitatea unor contraofensive narative și comunicare strategică pentru a contracara dezinformarea.

Wagner a subliniat angajamentul Germaniei pentru răspunsuri coordonate la nivelul NATO și al UE, inclusiv îmbunătățirea capacității de monitorizare a frontierelor, strategii comune de reziliență și armonizarea cadrului legal pentru a preveni „turismul de azil”. Mesajul Germaniei este clar: amenințarea nu constă în amploarea migrației, ci în manipularea reacțiilor societății și în erodarea valorilor democratice.

Mr. Oleksiy Goncharenko, President of the PACE Committee on Migration, Refugees and Internally Displaced Persons, Verkhovna Rada, Ukraine participated via VTC.

Mr. Oleksiy Goncharenko, President of the PACE Committee on Migration, Refugees and Internally Displaced Persons, Verkhovna Rada, Ukraine participated via VTC.

Perspective regionale și europene

Aleksander Olech a prezentat perspectiva poloneză asupra migratiei, subliniind că Polonia a devenit un stat de frontieră, găzduind peste 1,5 milioane de refugiați ucraineni. El a accentuat că protecția solidă a granițelor, asistența umanitară și politicile eficiente de integrare sunt esențiale pentru menținerea coeziunii sociale și pentru abordarea preocupărilor legate de securitate. Olech a avertizat că, atunci când sunt manipulate de actori externi, crizele migraționale pot alimenta polarizarea politică și narațiunile extremiste. El a făcut apel la un răspuns coordonat la nivel european, care să combine valorile umanitare cu măsuri solide de securitate.

Emmanuel Dupuy, reprezentând perspectiva franceză, a atras atenția asupra pericolului de a confunda migrația cu terorismul, subliniind că majoritatea migranților nu sunt implicați în astfel de activități și că asemenea narațiuni pot alimenta xenofobia și submina politicile eficiente. El a evidențiat diversitatea provocărilor legate de migrație în Europa, argumentând că este nevoie de soluții adaptate, specifice fiecărui context. Dupuy a subliniat că integrarea cu succes este esențială și presupune intervenție timpurie, diplomație publică și educație pentru a ajuta migranții să se adapteze și să respecte valorile societăților gazdă.

Concluzie

Panelul din cadrul Forumului Black Sea and Balkans Security Forum 2025, organizat de FNF România, a evidențiat provocarea complexă și în continuă evoluție reprezentată de migrația utilizată ca instrument de război hibrid. Consensul între vorbitori a fost clar: deși migrația în sine nu reprezintă o amenințare, manipularea sa deliberată de către actori ostili implică riscuri semnificative pentru securitatea europeană, coeziunea socială și valorile democratice. Abordarea acestei provocări necesită un răspuns coordonat, ghidat de valori, care să echilibreze angajamentele umanitare cu reziliența în fața amenințărilor hibride. Discuțiile din cadrul orumului au subliniat necesitatea solidarității, a unei comunicări strategice și a unor politici de integrare cuprinzătoare, pentru a proteja atât migranții, cât și societățile care îi primesc.